|
|
|
| |
UE NE ADUCE MAȘINI MAI SCUMPE
Scăderea taxelor vamale, de la 30 la 10%, după momentul aderării României, a tuturor prevederilor Codului Vamal comunitar, nu va ieftini mașinile produse în afara Uniunii Europene. Cele mai multe mașini produse în afara UE sunt vândute în România în sistem leasing, taxele vamale de 30% fiind plătite la valoarea reziduală a contractului (20%, ceea ce conduce, practic, la taxe vamale de numai 6%).
Taxele vamale reduse, de 10%, ar putea fi plătite însă la valoarea de intrare, conducând astfel la o scumpire cu 4% față de ceea ce se plătește la momentul actual. Dealerii consideră că mașinile produse în afara granițelor UE vor suferi în aceste condiții un regres comercial, aceștia având resurse limitate de a absorbi creșterea de preț. Viorel Ninulescu, director general al dealerului Top Motors pentru marca Toyota, a declarat că volumul de vânzări al firmei estimat pentru 2006 este de 300 de mașini Toyota, iar în ultimii doi ani și jumătate o singură mașină a fost comercializată cu plata cash, restul fiind în sistem leasing.
Sursa: România Liberă
|
|
|
|
|

Rent A car Timisoara
|