Riscul în operatiunile de leasing

În cazul leasingului, datorită faptului că societatea de leasing acţionează ca un intermediar între producător şi utilizator, iar contractul de leasing se desfăşoară pe o perioadă mare de timp, există totdeauna riscul nerealizării operaţiunii conform contractului.

In aceste condiţii, este vital pentru societatea de leasing să realizeze o evaluare permanentă a riscului şi să recurgă la o serie de măsuri pentru a-1 controla.

În continuare sunt prezentate principalele metode prin care o societate de leasing , ca proprietar al bunurilor, se protejează împotriva riscului, pe durata contractului de leasing.

1) Analiza bonităţii clientultii este o primă măsură premergătoare încheierii contractului de leasing prin care se selectează numai acei clienţi care prin situaţia lor economico-fînanciară prezintă capacitate de plată.

2) Asigurarea bunurilor contractate. (de tip CASCO)

3) Asigurarea de risc de neplată — se realizează pentru situaţiile în care utilizatorul nu-şi mai respectă obligaţiile fînanciare conforrn contractului. In acest sens, societatea de leasing încheie un contract de asigurare cu o societate de asigurare. In cazul în care utilizatorul îşi încetează plăţile faţă de societatea de leasing, societatea de asigurări se obligă să achite contravaloarea plăţilor neonorate de utilizator şi să efectueze toate demersurile pentru recuperarea bunului de la acesta.

In anexa nr. 2 se prezintă condiţiile generale privind asigurarea riscului de neplată a redevenţelor în cadrul contractelor de leasing precum şi condiţiile specifice a acesteia.

4) Biletele la ordin reprezirită o modalitate de plată prin care banca plătitorului este instrumentată să pună la dispoziţia societăţii de leasing fonduri băneşti cu o anumită valoare. Deci, în cazul în care utilizatorul refuză plata, societatea de leasing, extrage din contul acestuia contravaloarea plăţii prin intermediul acestor bilete la ordin.

5) Ridicarea autovehiculului. Există situaţii în care formele de asigurare menţionate anterior nu se pot pune în aplicare. Astfel în situaţia în care utilizatorul nu a plătit prima de asigurare, în cazul asigurării de risc de neplată, societatea de asigurare refuză despăgubirea. De asemenea, biletele la ordin nu se pot folosi când utilizatorul nu are nimic în cont. In această situaţie societatea de leasing poate recurge la ridicarea autovehiculului (în calitate de proprietar al acestuia). Aceasta se poate realiza fie la sediul fîrmei utilizatorului, fie la service (utilizatorul realizează reparaţiile sau inspecţiile tehnice la service-urile agreate de societatea de leasing), fie când utilizatorul doreşte să părăsească ţara (în acest caz trebuie să se prezinte la societatea de leasing pentru extinderea asigurării CASCO şi în afara graniţelor).

6) Calea justiţiei. La această metodă se ajunge în ultima instanţă, în condiţiile în care celelalte măsuri nu pot fi aplicate.

In ceea ce priveşte asigurarea bunurilor contractate (în cazul de faţă asigurare de tip CASCO), aceasta se realizează pentru a preveni pierderile cauzate de degradarea, distrugerea sau furtul acestora, pe perioada în care se af1ă în proprietatea societăţii de leasing (perioada de valabilitate a contractului de leasing).

Asigurarea este definită prin poliţa de asigurare şi condiţii pentru asigurarea autovehiculelor de tip CASCO, precum şi prin convenţii ori contracte bilaterale încheiate între părţi.

Referitor la condiţii pentru asigurarea ciutovehiculelor de tip CASCO pentru daune, acestea trebuie să cuprindă printre altele referiri la:

1 .Obiectul asigurării. În schimbul plăţii primelor de asigurare, societatea de asigurări se obligă să plătească Asiguratului sau eventualilor beneficiari cuantumul daunelor întâmplate, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de asigurare.

2.Riscul asigurat reprezintă un eveniment viitor, posibil dar incert care poate determina pierderi sau daune materiale bunurilor unei persoane. Riscul asigurat într-un contract de asigurare reprezintă fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene care, odată produse, î1 obligă pe asigurator să plătească asiguratului (sau benefîciarului asigurării) despăgubirea.

Riscurilc acoperite în cadrul contractului de asigurare anexat sunt: incendiu sau explozie, coliziuni, furt, calamitate naturală, vandalism.

3.Prima de asigurare — este un element foarte important al unui contract de asigurare şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte asiguratorul de la asigurat, în schimbul preluării în asigurare a riscului la care acesta este expus. Există o relaţie directă între riscul preluat în asigurare şi mărimea primei de asigurare, deoarece aceasta exprimă, de fapt, valoarea riscului, carc cste determinată pe bază de date statistice şi pe baza inspecţiei de risc.

Prima de asigurare se stabileşte aplicându-se cota de primă la suma asigurată şi se plăteşte anticipat integral sau în rate. Cota de primă este diferenţiată în funcţie de felul bunului asigurat, de frecvenţa şi de intensitatea riscului asigurat.

4.Perioada asigurată — reprezintă perioada pentru care asiguratorul este obligat să acopere daunele în baza poliţei. In general, asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an (cum este şi cazul de faţă), dar la cererea asiguratului, se poate încheia şi pe perioade mai scurte.

5.Suma asigurată — reprezintă partea din valoarea expusă la risc pentru care asiguratorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii riscului asigurat. Suma asigurată reprezintă limita maximă a răspunderii asiguratorului şi constituie unul dintre elementele care stau Ia baza calculului primei de asigurare.

Iri cazul asigurării de bunuri, suma asigurată poate fi egală sau mai mică decât valoarea bunurilor respective. Suma asigurată nu poate să depăşească valoarea de asigurare (adică valoarea reală a bunului în momentul încheierii contractului de asigurare) deoarece asigurarea este astfel concepută încât să nu permită, sub nici o formă, acordarea unei despăgubiri mai mari decât pierderile efectiv suportate de asiguraţi.

Pentru stabilirea sumei asigurate, în cazul asigurărilor de bunuri, se procedează la evaluarea de asigurare. Evaluarea de asigurare reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte valoarea bunurilor în vederea cuprinderii lor în asigurare. Pentru ca un anumit bun să fie cuprins în asigurare, este necesar să se cunoască cât mai precis valoarea acestuia, deoarece indemnizaţia de despăgubire plătită de asigurator în caz de producere a evenimentului asigurat se stabileşte în funcţie de valoarea bunurilor asigurate.

Indemnizaţia de despăgubire plătită de asigurator este stabilită pe baza raportului:

Suma asigurată x Valoarea pagubei

Valoarea actuală

6.Cuantumul datoriei reprezintă suma de bani pe care societatea de asigurări o datorează asiguratului ca o compensare a pagubei suferite în urma producerii riscului asigurat. In asigurarea de bunuri, asiguratorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească, asiguratului sau beneficiarului desemnat, o despăgubire.

Principiul despăgubirii, în contractele de asigurare, presupune compensarea financiară exactă a pierderii suferite de asigurat, compensare care îl readuce pe asigurat la situaţia fînanciară pe care acesta o avea înaintea producerii evenimentului asigurat.

7.Franşiza - reprezintă partea din valoarea fiecărei daune care este suportată de persoana asigurată. In general franciza are următoarele funcţii:

• Încurajează măsurile de control al riscului: anumiţi asiguraţi nu sunt dispuşi să-şi cheltuiască timpul, efortul sau bani pentru a preveni pagubele care, dacă se vor produce, vor fi plătite de societatea de asigurări. In cazul în care, în poliţa de asigurare se prevede o franciză, asiguratul va fi încurajat să facă tot posibilul pentru prevenirea riscului, deoarece este conştient că în cazul producerii evenimentului asigurat, va trebui să suporte o parte din daune.

• Reduce eheltuielile efectuate de asigurator în legătură cu despăgubirea: de cele mai multe ori, în cazul despăgubirilor de mică valoare, cheltuielile administrative ale asiguratului efectuate în vederea soluţionării cazului de despăgubire pot fi mai mari decât suma plătită efectiv asiguratului ca despăgubire; existenţa unei fransize, implică reducerea numărului de cereri de despăgubire, cu care se confruntă societatea de asigurări deoarece sunt eliminate cererile de despăgubire pentru pagubele de mică valoare.

• Reduce nivelul primei de asigurare pe care asiguratul trebuie să o plătească: deoarece fransiza reduce cheltuielile efectuate de asigurator

în legătură cu despăgubirea, aceasta determină, de asemenea, reducerea valorii primelor plătite de asigurat

Franciza poate fi deductibilă şi atinsă. In cazul francizei atinse, asiguratorul acoperă în întregime paguba — până la nivelul sumei asigurate — dacă aceasta este mai mare decât franciza. Franciza deductibilă se scade în toate cauzele din valoarea daunei, indiferent de volumul acesteia din urmă.

8.Ob1igatii ale asiguratu1ui în caz de daună în baza contractului de asigurare, asiguratul trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii specificate în condiţiile de asigurare, a căror neîndeplinire poate duce la rezilierea contractului sau la refuzul asiguratorului de a plăti despăgubirile. Există obligaţii corespunzătoare perioadei anterioare producerii unei daune şi obligaţii referitoare la procedura ce trebuie urmată de asigurat Ia producerea unei daune.

9.Excluderi. Există situaţii în care asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru pagubele produse bunurilor asigurate. Aceste situaţii sunt prevăzute în contractul de asigurare ca excluderi.

Deşi de multe ori termenul de ,,excludere este rezervat clauzelor poliţei identifîcate în mod clar drept excluderi, termenul poate desemna orice clauză a poliţei a cărei funcţie este de elimina acoperirea pentru anumite expuneri la daună. Prima funcţie a unei excluderi este aceea de a clarifîca acoperirea acordată de asigurator şi nu de a retrage acoperirea pentru asigurat. De asemenea, excluderile elimină posibilitatea acoperirii unor riscuri considerate neasigurabile de către asigurator.

10.Subrogarea. După ce a plătit asiguratului sau beneficiarului despăgubirea cuvenită, asiguratorul poate recupera, uneori, această despăgubire, total sau parţial. Subrogarea este de o importanţă deosebită, deoarece există situaţii în care asiguratorul este obligat să despăgubească asiguratul pentru o pagubă pentru care o terţă parte poartă într-o mare măsură responsabilitatea.

Când un bun al asiguratului suportă o pagubă, asiguratul poate avea sau nu dreptul la despăgubire din partea unei terţe părţi. Dacă există dreptul la despăgubire, acesta se bazează, de obicei, pe neglijenţa celeilalte părţi. Prin urmare, acţiunea subrogării ce decurge dintr-o cerere de despăgubire în asigurarea de bunuri este de obicei bazată pe neglijenţă.

11.Suspendarea, anumite clauze din contractul de asigurare stipulează faptul că, în anumite circumstanţe, acoperirea poate fi suspendată sau chiar anulată. In general, este vorba despre situaţiile în care asiguratorul constată apariţia unor schimbări în raport cu condiţiile iniţiale de asigurare. Suspendarea îi oferă asiguratului posibilitatea remedierii situaţiei riscante apărute. Dacă pe perioada suspendării se produce un eveniment asigurat, asiguratorul nu este obligat să acorde despăgubiri. In schimb, există obligaţia asiguratului de a-şi achita ratele de primă la datele scadente, pe perioada suspendării. Perioada asigurată se poate prelungi cu durata suspendării, dacă asiguratorul prevede astfel în condiţiile de asigurare.

12.Încetarea contractului de asigurare. Un contract de asigurare poate să înceteze să mai producă efecte juridice prin mai multe metode. Astfel, o poliţă de asigurare poate:

• să expire (la încheierea perioadei de asigurare)

• să nu mai fîe reînnoită (societatea de asigurare nu mai acceptă preluarea în asigurare a riscului pentru o nouă perioadă asigurată)

• să fie reziliată (întreruperea acoperirii prin asigurare la cererea unei părţi)

Deci, asigurarea joacă un rol important în protejarea bunurilor de care dispune.