Societatile de leasing contesta ultimele masuri impuse de BNR
Reprezentantii societatilor de leasing sunt sceptici in ceea ce priveste ultima masura luata recent de BNR, menita sa inaspreasca accesul populatiei la imprumuturile bancare. In urma cu doua zile, banca centrala a anuntat conditii mai restrictive pentru creditarea populatiei, prin includerea în plafonul pentru evaluarea bonitatii clientilor a tuturor costurilor aferente împrumuturilor atrase de persoanele fizice, inclusiv contractele de leasing financiar. „Nu vad nici o modalitate de punere in practica, maine, a acestei norme, din cauza ca societatile de leasing nu au o procedura standard de raportare la Centrala Riscurilor Bancare sau la Biroul de Credit“, ne-a declarat Adriana Ahciarliu, secretar general Asociatia de Leasing Bancar (ALB). Trebuie spus ca banca centrala a modificat si completat Norma 10/2005 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice. Astfel, noile prevederi, stabilite prin Norma BNR 20/2006, vor intra în vigoare în termen de o luna de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 22 septembrie. BNR a inclus, astfel, leasingul financiar, cea mai frecventa forma de leasing în România, în categoriile creditelor de consum si imobiliare. Leasingul financiar prevede transferul catre utilizator al dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul contractului, la momentul expirarii contractului, când utilizatorul are optiunea de a cumpara bunul. Leasingul financiar reprezinta obiectul a circa 95% din totalul contractelor, la polul opus aflându-se leasingul operational. Norma BNR mentioneaza ca aceste reguli se aplica si în cazul institutiilor financiare nebancare române sau sucursale ale celor straine, înscrise în Registrul general tinut de BNR.
Leasingul, pe picior de egalitate cu creditul? Adriana Ahciarliu a precizat ca aceasta norma este prima care pune pe picior de egalitate leasingul cu creditul ori, fapt complet eronat. „Un client, persoana fizica, atunci cand se adreseaza unui finantator in leasing, isi asuma un cost, unul care la nivelul creditului nu exista. Este vorba despre costul TVA-ului. Nu se poate ca, astfel, cuantumul ratei sa considere si TVA-ul“, ne-a explicat ea. In aceste conditii, secretarul general al ALB a spus ca „ societatile de leasing nu au de ales si trebuie sa preia aceasta norma, cu speranta ca nu va fi aplicata pe o perioada lunga si ca se vor gasi alte solutii“.
Populatia va continua sa se imprumute Cu toate normele impuse de Banca Nationala, romanii vor continua sa se imprumute. Liviu Voinea, director Grupul de Economie Aplicata, ne-a declarat ieri ca „bancile vor gasi alte modalitati de administrare, iar oamenii vor continua sa se imprumute, pentru ca veniturile lor nu au crescut in ritmul in care ar fi trebuit“. In opinia sa, BNR „face ceea ce trebuie sa faca pentru a pune ordine in creditare si, probabil se incearca inchiderea tuturor «suruburilor»“. Sursa: www.gardianul.ro
|